Bărbatul a căzut dintr-un avion al companiei aeriene Kenya Airways care venea de la Nairobi, transmite GlobalNews.ca. Cel mai probabil, acesta era deja mort când piloții au deschis trenul de aterizare pentru a ateriza la Londra.
Anchetatorii au descoperit, în compartimentul trenului de aterizare, o pungă în care se aflau o sticlă de apă și mâncare. Cadavrul înghețat a căzut la un metru deo persoană care făcea plajă și a distrus o parte dintr-un pavaj, potrivit The Sun. Un martor, care a văzut ceva căzând „din cer”, a ajuns la fața locului în același timp cu poliția.
Cei care încearcă să călătorească astfel mor, în majoritatea cazurilor, din cauza hipotermiei și a lipsei de oxigen, deoarece aeronavele care zboară pe rute internaționale ajung la o altitudine de 10.000 de metri.
Poliția vrea acum să afle identitatea victimei.
Zborul de la Nairobi la Londra durează nouă ore.
Locul în care cadavrul înghețat a căzut